Capitole

CAPITOLUL I

O problemă exclusiv feminină?

Azi, în America, niciun subiect nu stârnește dezbateri mai aprinse și controverse mai emoționale decât avortul. Fiecare și-a format o părere, iar exprimarea acesteia va isca, cel mai probabil, o discuție acerbă.

Totuși, cel mai adesea, nu prea vorbim despre avort. Este, ca și religia sau politica, un subiect pe care nu-l abordăm nici în familie, nici cu colegii, nici cu străinii. E o chestiune prea stânjenitoare, prea personală și prea gravă, care riscă să provoace conflicte pe care nu ni le dorim.

Când am testat ipoteza că oamenilor nu le place să vorbească despre avort, am avut parte de rezultate câteodată comice, alteori triste, iar uneori chiar frustrante.

Conversația decurge cam așa:

– Cu ce te ocupi, Brian?

– Salvez de la avort mame, tați și copii.

Câteodată, unii reacționează entuziast și vor să afle mai multe.

Dar, în general, interlocutorul meu se uită în altă parte. Am început să înțeleg de ce. Au trecut printr-un avort și eu tocmai le-am reamintit despre asta. Unii îmi spun povestea lor, dar cei mai mulți schimbă vorba. Bănuiesc că majoritatea celor care au făcut avort se așteaptă să-i judec și să-i condamn. Nu e cazul, pentru că am fost mult prea des martorul suferinței intense și al rușinii care îi urmează. Avortul are tot felul de victime.

Uneori, persoana în cauză va schimba vorba imediat și se va strădui din răsputeri să se asigure că subiectul respectiv nu-și mai face loc în conversație. De obicei, acesta e un semn că interlocutorul meu se pronunță cu convingere în favoarea avortului și nu vrea să înceapă o astfel de discuție.

Rar se întâmplă ca cineva să se implice într-o discuție despre avort în America. Tema a fost aruncată la coșul de gunoi și nu se mai aduce pe tapet.

Dar subiectul răsuflă prin toți porii culturii noastre, răzbate din orice context. Statisticile sugerează că fiecare familie americană a fost afectată de avort într-un fel sau altul.

Avortul afectează pe toată lumea

Să trecem în revistă câteva date:

  • Avortul este una dintre cel mai des întâlnite proceduri chirurgicale din SUA.
  • Este cauza principală de mortalitate: bolile cardiovasculare ucid 600.000 de oameni anual, în timp ce avortul ucide 1,2 milioane de copii nenăscuți pe an [12].
  • Peste 55 de milioane de americani și-au pierdut viața prin avort din 1973 încoace.
  • Trei din 10 femei americane fac cel puțin un avort înainte de a împlini 45 de ani [13]. Aceasta înseamnă că 30% din bărbați sunt post-abortivi (termenul „post-abortiv” se referă la femeile care au făcut avort, dar și la tații de copii avortați).
  • Avortul a devenit o imensă industrie, care generează peste 800 de milioane de dolari anual [14] pentru personalul medical și clinicile implicate. Există și o piață neagră a industriilor conexe [15].
  • Practic, în fiecare mare oraș american există cel puțin o clinică unde se practică avortul. Majoritatea marilor orașe au mai multe.
  • Avortul medicamentos (care folosește pastile precum RU-486) continuă să câștige teren.
  • Sunt sute de organizații non-profit care încearcă să reducă sau să elimine fenomenul, dar sunt și numeroase altele care îl promovează. Curg râuri de cerneală pe această temă în publicațiile online, în reviste și ziare. Este un subiect frecvent în emisiunile televizate (prin reality show-uri ca 16 and Pregnant / Gravidă la 16 ani), în cultura pop, la știri.
  • Politicienii își declară în mod oficial poziția cu privire la subiect în campaniile electorale.

În ultimii 40 de ani, avortul s-a strecurat în familiile noastre, în comunitățile noastre și a devenit parte din cultura noastră.

Dacă este o prezență atât de răspândită și de obișnuită, cum poate să fie o problemă exclusiv feminină?

Principalele mijloace de informare și organizațiile pro-avort continuă să susțină această abordare. Planned Parenthood, cel mai mare furnizor de servicii de avort din SUA, a celebrat împlinirea a 40 de ani de la decizia Curții Supreme a SUA în cazul Roe vs. Wade, care a liberalizat avortul la cerere, declarând: „S-au împlinit 40 de ani de când este protejat dreptul fundamental al femeii de a lua singură decizii medicale ce o privesc personal.”

Din moment ce decizia dată în procesul Roe vs. Wade sprijină această afirmație, nu e nicio surpriză că mulți bărbați și multe femei sunt perfect de acord cu ea, mai ales personalitățile din politică și din industria divertismentului:

„Rămân angajat în protejarea dreptului femeii de a alege, care este un drept constituțional fundamental… Trebuie să continuăm eforturile de a le asigura fiicelor noastre aceleași drepturi, libertăți și oportunități de a-și împlini visele, de care se bucură și fiii noștri” (Barrack Obama, Președintele SUA) [16]

„A fi pro-alegere înseamnă a avea încredere că la nivel individual femeia va lua cea mai bună decizie pentru sine și familia sa, înseamnă să nu încredințăm această decizie unei persoane care reprezintă în vreun fel autoritatea guvernamentală.” (Hillary Clinton, Secretar de Stat al SUA) [17]

„Opțiunile reproductive reprezintă un drept fundamental al omului, pe care nu putem decât să-l considerăm de la sine înțeles – nu poți fi decât cu noi sau împotriva noastră.” (Michael Bloomberg, primarul New York-ului) [18]

„Cei care spun că nu avem dreptul să alegem, că guvernul ar trebui să-și bage nasul în pântecele nostru, nu cred în ajutorarea mamelor sărace, a celor inapte din punct de vedere psihologic sau emoțional și a celor care nu pot da naștere la copii…” (Jane Fonda, actriță) [19]

„Nu s-ar putea ca acești idioți cu minte-ngustă să înceteze să le mai spună femeilor când au sau nu dreptul la avort?” (Lily Allen, cântăreață britanică) [20]

„Suntem profund tulburate de […] intensificarea mișcării care își propune să limiteze drepturile reproductive ale femeii. Și, pentru că se apropie Ziua Mamei, ne alăturăm luptei organizației Planned Parenthood de a proteja femeile […] din întreaga țară.” (Gwyneth Paltrow și Blythe Danner, actrițe americane) [21]

„Eu sprijin decizia Curții Supreme care spune că avortul depinde de decizia femeii, o decizie foarte grea, privată, luată în funcție de propriile convingeri religioase, de sfatul medicului și de responsabilitatea pe care femeia o are față de familie – iar guvernul nu are ce căuta în luarea acestei decizii.” (Susan Sarandon, actriță americană) [22]

Avortul îi afectează și pe bărbaţi

Dar, oare, avortul le privește numai pe femei? E vorba aici doar de corpul lor, de opțiunile și drepturile lor? Nu se ascunde cumva și altceva dincolo de toate astea?

În mod evident, actul avortului are impact asupra ambelor sexe. Și bărbați, și femei își pierd viața încă din pântecele mamei.

Deși există numeroase dezbateri cu privire la momentul în care copilul nenăscut devine persoană și ar trebui să se bucure de drepturi, nimeni nu mai contestă în mod rațional momentul în care începe viața umană. Viața umană începe odată cu concepția. O ființă umană distinctă se creează în mod minunat la concepție. Ea dispune de întregul material genetic de care are nevoie pentru a continua să se dezvolte și să treacă prin toate fazele intrauterine, să se nască și să își continue viața.

Scopul acestei cărți nu este să aducă argumente cu privire la statutul de persoană al fătului (aspect abordat cu brio de Robert George și Christopher Tollefsen în volumul Embryo: A Defense of Human Life / Embrionul: În Apărarea Vieții Umane). Procesul prin care se acordă valoare vieții umane într-un moment ulterior concepției este variabil și subiectiv. Știința a dovedit că viața începe la concepție – iar viața despre care vorbim este a unui om.

Astfel, avortul este prin definiție terminarea voită a unei vieți umane. Azi au mai rămas doar foarte puțini apărători ai avortului care să nu fie de acord cu această definiție, în principal pentru că datele sunt concludente.

Așa cum spuneam, se poate presupune că jumătate din copiii avortați până acum au fost de sex masculin. Cu siguranță că avortul afectează și persoane de sex masculin.

În mod ironic, chiar dacă se avortează și băieți, mai ales fetițele sunt cele care cad victimă acestei proceduri, prin selectarea sexului copilului. Aproximativ 200 de milioane de fetițe au dispărut de pe Glob [23] datorită acestei practici, iar în SUA se înregistrează aceeași tendință [24].

Cu toate acestea, nu toate avorturile se soldează cu moartea fătului. Există numeroase exemple de „supraviețuitori”, făpturi umane care au fost avortate, dar nu au murit în timpul procedurii, așa că nașterea lor a fost înregistrată. Mulți sunt de sex masculin.

De exemplu, Josiah Presley. Josiah a fost avortat de mama sa în Coreea de Sud, dar a supraviețuit. A fost ulterior adoptat de părinți din SUA și acum este un tânăr perfect normal (are doar probleme cu brațul stâng, care se pare că a fost afectat în timpul tentativei de avort).

Alți bărbați sunt azi în viață pentru că mamele lor, deși fuseseră încurajate să avorteze, au ales să păstreze copilul. Nick Cannon, cântăreț, actor de comedie și vedetă TV, dar și Tim Tebow, fundașul care joacă în Liga Națională de Fotbal American sunt astfel de exemple de bărbați maturi salvați de la o posibilă moarte în pântecele mamei.

Alți bărbați au scăpat de avort, chiar dacă mamele lor fuseseră violate. Activistul și expertul media Ryan Bomberger este în viață azi pentru că mama lui, deși a fost violată, a decis să ducă sarcina la capăt și să dea copilul spre adopție.

Toți acești bărbați au opinii foarte ferme cu privire la avort, iar prin însăși existența lor dovedesc că și bărbații sunt afectați de întreruperile de sarcină.

Oare ar trebui să fie reduși la tăcere, pe motiv că impactul avortului asupra lor îi face subiectivi? Ar trebui să tacă, în timp ce milioane de alți viitori bărbați sunt uciși înainte de a se naște?

Marte și Venus sunt în concordanţă, de fapt

În presă se face mare caz de avort ca linie de diviziune între bărbați și femei. Dar așa-zisa „izolare de gen”, sau „conflict între sexe” în cazul avortului – concept care se bazează pe ideea că acesta ar fi o chestiune exclusiv feminină – nu există. Bărbații și femeile gândesc la fel despre avort. Un sondaj recent făcut de Centrul de Cercetare Pew din SUA relevă că „nu sunt diferențe în funcţie sex când vine vorba despre opiniile referitoare la decizia Curții Supreme de Justiție a SUA în procesul Roe vs. Wade: aproape același procent de femei (64%), respectiv de bărbați (63%) se opun schimbării respectivei decizii” [25].

Adevăratul clivaj de opinie în ceea ce privește avortul are loc în funcție de religie. Jumătate din cei care merg la biserică cel puțin o dată pe săptămână ar dori schimbarea deciziei respective a Curții Supreme, în timp ce numai 17% din cei care merg mai rar la biserică adoptă același punct de vedere.

„Poţi să-ţi spui părerea… atâta timp cât ești de acord cu noi!”

Bărbații care se exprimă în favoarea avortului sunt bine văzuți. Sunt bine văzuți chiar și cei care se declară neutri cu privire la chestiune. Dar cei care se exprimă în favoarea vieții nu sunt deloc încurajați. Dacă o fac, sunt luați peste picior și acuzați că sunt împotriva femeii, a drepturilor ei reproductive, că sunt tradiționaliști. Câteodată, simplul fapt de a fi bărbat te face suspect în ochii feministelor pro-avort, după cum a dovedit-o la un moment dat procurorul Florynce Kennedy, o activistă feministă, care a glumit: „Dacă bărbații ar putea rămâne însărcinați, avortul ar deveni sacrosanct”.

Organizația educațională pentru care lucrez, Online for Life, a lansat de curând o aplicație de iPhone care le permite oamenilor să se roage pentru familiile care se gândesc să recurgă la avort. O femeie care a prezentat aplicația în presă a scris despre noi: „Am avortat câțiva copii din propriul uter. Dar de când au ei (bărbații de la Online for Life) vagin? Ah, pardon… Nu au! Mult noroc cu balivernele astea!”

Alta a scris: „Hei, Brian, ce virtuos din partea ta să proclami că știi ce e mai bine pentru toți în afară de tine. Mai ales în cazul femeilor însărcinate, având în vedere că tu nu o să știi niciodată ce este o sarcină și habar n-ai de contextul fiecăreia! Aplicația e balamuc. Vezi-ți de treaba ta!”

Ideea e următoarea: deoarece procedura avortului se efectuează asupra femeii, bărbații nu au dreptul să aibă o opinie și nici să se amestece.

Apărătorii avortului vor să spună efectiv că, „dacă tot nu poți rămâne gravid, lasă problema pe seama femeilor”, după cum constată și un alt susținător al opțiunii pentru viață, Scott Klusendorf. El numește această atitudine „obiecția de tip nu-mi-place-fața-ta”. În realitate, argumentele nu au nicio legătură cu sexul celui care le susține. Sunt doar valide sau nu, indiferent de cine le prezintă – bărbat sau femeie.

Dacă, așa cum argumentează unii, abilitatea de a naște ar fi unicul lucru care ne califică pentru a ne putea pronunţa în chestiunea avortului, atunci însăși decizia celebră din cazul Roe vs. Wade ar trebui pusă sub semnul întrebării, iar toți bărbații care au contribuit la legalizarea avortului sau lucrează în apărarea lui ar trebui să-și caute de lucru în altă parte. Șapte din cei nouă bărbați membri ai Curții Supreme la momentul respectiv au votat pentru legalizarea avortului. Nu ar fi trebuit, oare, ca voturile lor să nu conteze, din moment ce ei nu aveau uter? Ce să mai vorbim de numeroșii bărbați care au înființat organizații ca Planned Parenthood, ACLU (Uniunea Americană a Libertăților Civile) sau alte organizații pro-avort? Oare vocile lor ar trebui luate în seamă?

De fapt, sunt luate în seamă. Singurele voci cărora nu li se permite să vorbească sunt cele ale bărbaților care nu sprijină avortul. După cum subliniază și Klusendorf, argumentul ar trebui reformulat astfel: „Niciun bărbat care nu e de acord cu noi nu are dreptul să vorbească despre avort” [26].

Cancerul de prostată ucide mii de bărbați anual. Bărbaților le pasă despre acest subiect și ar trebui să aibă acces la surse de informare pentru a adopta o opinie informată care să-i ajute să evite această problemă. Oare femeile, care nu au organe masculine, nu ar trebui să aibă dreptul să vorbească despre această boală? Nu sunt ambele sexe de acord că această afecțiune ucide bărbații?

Faptele nu pot fi mistificate. Sexul unei persoane nu schimbă faptele și nici nu afectează dreptul acesteia de a discuta despre ele.

Bărbaţii ca victime

Suntem înclinați să acceptăm că femeile ar trebui să fie singurele care au dreptul la opinie și au autoritatea de a alege în favoarea avortului. În cele din urmă, sarcina este experiența lor exclusivă, la fel ca și avortul, cu toate consecințele ulterioare.

Însă apar tot mai multe argumente care sugerează că și bărbații ar putea fi victime colaterale ale avortului.

Dr. Keith Ablow, medic psihiatru, spune că a „ascultat zeci de bărbați care-și exprimau starea de dezolare, uneori intensă, suferința în urma avortului făcut de partenere fără consimțământul lor sau fără ca ei să fi avut curajul de a susține pe față dorința lor ca ele să ducă sarcina la termen și să crească împreună cu ei copilul” [27].

Shawn Carney, directorul campaniei 40 de Zile pentru Viață, a asistat la angoasa unui bărbat coreean care nu și-a putut determina soția să nu avorteze. El a condus-o fără tragere de inimă la o clinică de avort din statul american Texas și a așteptat-o în mașină, împreună cu ceilalți doi copii mici ai lor. Shawn a urmărit bărbatul de dincolo de gardul clinicii. După puțin timp, acesta a ieșit din autovehicul și a făcut către el un apel sfâșietor:

„Striga întruna: «Iubesc copiii! Iubesc copiii! Te rog, du-te și scoate-o de acolo!» M-am apropiat de gard, iar el mi-a explicat că nu voia ca ea să avorteze. «Te rog, du-te și ia-o de acolo! Nu poți face nimic? Mie-mi plac copiii!», striga, arătând disperat spre cei doi copilași din mașină. «Nu vreau să facă avort! Nu poți să te duci acolo și să faci ceva?»”

Shawn nu avea nicio putere – nu putea decât să se roage –, iar, în cele din urmă, bărbatul a trecut de la implorări la plânset deznădăjduit. Aflat în imposibilitatea de a opri moartea propriului său copil, s-a desprins de gard, pe care-l apucase cu ambele mâini, și „s-a lăsat să alunece jos, cu umerii aduși în față, suspinând adânc” [28].

Alt bărbat post-abortiv, Phil McCombs, jurnalist la Washington Post, a scris o confesiune publică, plină de vinovăție și regret, despre avortarea copilului său. „Mă simt ca un criminal”, afirma el, mărturisind că a părăsit orașul în ziua în care partenera lui a făcut avort. „Nu am stat lângă ea să-i ofer sprijinul meu. Am privit în altă parte. Am avut un comportament fricos și imoral din orice unghi ai privi”. Copilul, despre care a ajuns să se convingă cumva că ar fi fost băiat, „m-ar fi încurcat”, scrie el. „Mă distrasem. Iar el nu se încadra în planurile mele… Numele lui, pe care îl am întipărit în inimă, este Thomas. Încă îl mai jelesc pe micul Thomas. Un ocean de jale!” [29]

Prietenul și colegul meu drag, Jeff Bradford, cunoaște în mod direct suferința provocată de avort:

„Am tot alungat gândul că fiica mea cea mare nu e azi în viață din cauza propriei mele lașități, nu din alt motiv. M-am dus la nuntă prefăcându-mă că sunt un tânăr corect și moral, alături de tânăra mea mireasă îmbrăcată în alb din cap până-n picioare. Arăta superb, ne stătea bine împreună. Cel puțin în exterior. Sub această mască, nimeni nu vedea cât de distruși eram pe dinăuntru. Cu doar câteva luni înainte, ne avortasem întâiul-născut.

Timp de 15 ani, mi-a fost prea rușine să-i spun cuiva ce făcusem. Numai cel mai bun prieten al meu știa. Nu vorbeam niciodată cu soția despre asta, nu am ținut doliu și am ascuns totul în cel mai îndepărtat colț al minții. Căsnicia a început să se destrame și, după un proces intens de consiliere maritală, ne-am dat seama că o mare parte din acest conflict se datora deciziei de a curma viața primului nostru copil. Am început să ne confruntăm apoi cu propria rușine și vinovăție. Ne-am dat seama ce profundă fusese trauma mintală și emoțională pe care ne-o produsese. Erau mai multe straturi acolo: resentimente, lipsa iertării, sentimentul de abandon – toate au ieșit la iveală când am decis să ne confruntăm cu realitatea acestei decizii luate cu ani în urmă.

Acum, când, prin harul lui Dumnezeu, am devenit tatăl a patru copii superbi, eu și soția începem să ne vindecăm. Suntem căsătoriți de 20 de ani. Totuși, nu trece nicio zi fără să regret decizia de atunci. Un tată cu adevărat bun s-ar arunca în fața trenului numai ca să-și salveze copilul. Viața primei noastre fiice, Sara, nu ar fi trebuit să cântărească mai puțin”.

Însă nu toate poveștile de acest gen au final trist, cu toate că unele sunt mai ironice.

Deși îl asociem cel mai adesea cu mamele singure și un tată care nu-şi asumă nimic, avortul afectează frecvent cuplurile căsătorite care au deja copii. Putem simți dispreț pentru tații care își abandonează partenera gravidă în favoarea altei femei. Dar îi putem dispreţui, oare, și pe tații care vor să-și protejeze copiii nenăscuți, dar nu dispun de dreptul legal de a face aceasta?

De ce credem că un tată care asigură un mediu stabil pentru familia sa nu ar avea niciun cuvânt de spus în ceea ce privește copilul său nenăscut?

În a doua zi de Crăciun, o femeie, să-i spunem Sarah, a sunat la un centru al unei organizații pentru-viață – un serviciu comunitar creat cu scopul de a educa familiile în legătură cu sarcina și opțiunile alternative la avort. Deja își făcuse acasă două teste de sarcină și amândouă ieșiseră pozitive. Se hotărâse să avorteze. După ce i s-a răspuns la câteva întrebări, femeia a spus că avea de gând să sune și la alte clinici. Cei de la centru i-au cerut permisiunea să o caute și ei peste câteva zile, iar ea a fost de acord.

Sarah a sunat din proprie inițiativă a doua zi, întrebând dacă poate veni la centrul lor pentru o ecografie. Sunase la clinicile care făceau avort și aflase că nu poate să-și facă programare mai devreme de câteva săptămâni, așa că se pregătea să meargă într-un stat vecin, pentru a face procedura cât mai curând. Fiindcă trebuia să se prezinte cu ecografia la avort, a fost de acord să și-o facă la centrul lor, chiar dacă acesta era al unei organizații pentru-viață.

În ziua respectivă, Sarah a venit împreună cu soțul ei, Paul. În timp ce ea era la ecograf, cei de la centru au vorbit cu soțul.

„Eu nu vreau să facă avort. Nu-mi place ideea și nu știu de ce nu-și dorește copilul”, le-a spus Paul.

Motivele ei erau simple. Aveau deja o fetiță, iar ea nu mai voia copii. Era la facultate, iar un copil în plus ar fi împiedicat-o să obțină diploma de absolvire. Nu era pregătită mintal și emoțional să fie din nou mamă.

Cei de la centru i-au dat rezultatele de la ecograf și au vorbit cu ea despre sarcină, copil și opțiunile pe care le avea.

Apoi cei doi au plecat. Paul voia copilul. Sarah nu mai era sigură acum dacă voia să facă avort.

După câteva zile, cei de la centru l-au sunat pe Paul pentru a afla ce decizie au luat. Acesta le-a relatat încântat că Sarah se răzgândise și că aveau de gând să păstreze copilul.

„Nu știu cum să vă mulțumesc că ați vorbit cu ea. Apreciez enorm ajutorul vostru”, le-a mai spus el.

Ironia este că Paul era polițist. Avea slujba de a proteja vieţi chiar și când aceasta însemna să-și riște propria viață. Și totuși, legea nu-i oferea nicio pârghie, iar cultura noastră nicio autoritate morală pentru a-și proteja copilul nenăscut, pe care și-l dorea cu disperare. Din momentul în care copilul urma să se nască, Paul avea dreptul legal ca tată să facă tot posibilul pentru a-și proteja copilul și a-i asigura toate condițiile. Iar slujba lui îi cere să facă asta zilnic pentru persoane complet străine. Însă, deși își dorea ca vlăstarul său încă nenăscut să trăiască, nu avea niciun mijloc prin care să-l protejeze cât timp acesta era încă în pântecele mamei.

Sunt doar câteva exemple despre impactul devastator al avortului asupra bărbaților – atât asupra celor care au sprijinit decizia femeii de a avorta, cât și asupra celor care au stat privind neputincioși în timp ce prietenele sau soțiile lor avortau copii împotriva voinței lor, a taților acestora. Această neputință impusă bărbaților prin lege este împotriva naturii lor de protectori.

Așadar, avortul este o problemă exclusiv feminină? Cine vorbește în numele milioanelor de bărbați care nu au mai văzut lumina zilei din cauză că au fost avortați? Cine îi ascultă pe bărbații ai căror copii au fost avortați în timp ce ei nu aveau nicio putere să oprească asta?

Bărbații sunt ținuți pe tușă pe motiv că este o „chestiune femeiască”. Aceasta deoarece se presupune – deși nu s-a dovedit vreodată – că nenăscuții nu sunt membri cu drepturi depline ai umanităţii, care se bucură de același drept la demnitate și viață ca și ceilalți oameni. Dacă această poziție tacită este identificată și combătută prin date științifice, problema se va pune în cu totul alți termeni: dacă e bine sau rău să ucizi un om inocent, neajutorat și vulnerabil, de sex masculin sau feminin, la începutul dezvoltării sale.

Este o dezbatere pe o temă de drepturile omului – una în care femeile nu dețin monopolul.

Dar avortul e legal, desigur, așa că de ce să-l mai punem în discuție? Până la urmă, dacă legea permite, înseamnă că e bine și e drept. Nu?

 

NOTE

[12] Bolile cardiovasculare ucid, conform Centrului pentru Controlul Bolilor (Centers for Disease Control), dar avortul ucide anual aproximativ 1,2 milioane de copii. V. „Fastats: Leading Causes of Death”, Centers for Disease Control, http://www.cdc.gov/nchs/fastats/lcod.htm, și „U.S. Abortion Statistics”, Abort73.com. http://www.abort73.com/abortion_facts/us_abortion_statistics/

[13] „Facts on Induced Abortion in the United States”, Guttmacher Institute, august 2011. http://www.guttmacher.org/pubs/fb_induced_abortion.html#4a

[14] „Abortion for Profit”, Abort73.com, 3 septembrie 2010. http://www.abort73.com/abortion/abortion_for_profit/

[15] Mark Crutcher, „Baby Body Parts for Sale”, LifeDynamics.com, februarie 2000, updatat în martie 2007. http://www.lifedynamics.com/abortion_information/baby_body_parts/

[16] Barack Obama, „Statement by the President on Roe v. Wade Anniversary”, Whitehouse.gov. http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2012/01/22/statement-president-roe-v-wade-anniversary

[17] „Hillary Clinton on Abortion”, OntheIssues.org. http://www.ontheissues.org/senate/hillary_clinton_abortion.htm

[18] http://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Bloomberg#cite_ref-99

[19] ibid.

[20] Ibid.

[21] „A Message from Gwyneth Paltrow and Blythe Danner”, http://operationrescue.org/images/dannerpaltrow%20email.pdf

[22] http://www.nbcuniversalarchives.com/nbcuni/clip/5112663017_004.do

[23] „Sex-Selection Abortion”, House Report 112-496 – PRENATAL NONDISCRIMINATION ACT (PRENDA) OF 2012, http://thomas.loc.gov/cgi-bin/cpquery/?&sid=cp112SUHud&r_n=hr496.112&dbname=cp112&&sel=TOC_25644&

[24] Abrevaya, Jason. 2009. „Are There Missing Girls in the United States? Evidence from Birth Data.” American Economic Journal: Applied Economics, 1(2): 1-34. http://www.aeaweb.org/articles.php?doi=10.1257/app.1.2.1

[25] „Roe v. Wade at 40: Most Oppose Overturning Abortion Decision”, Citat în: The Pew Forum on Religion and Public Life, 16 ianuarie 2013. http://www.pewforum.org/Abortion/roe-v-wade-at-40.aspx

[26] Scott Klusendorf, The Case for Life: Equipping Christians to Engage the Culture (Wheaton, Ill.: Crossway Books, 2009), pp. 182-3.

[27] Dr. Keith Ablow, „Men Should Be Allowed to Veto Abortions”, Foxnews.com, 22 iulie 2011. http://www.foxnews.com/opinion/2011/07/22/menshould-be-allowed-to-veto-abortions/#ixzz2IeIii0fe

[28] David Bereit and Shawn Carney, 40 Days for Life (Nashville: Capella Books, 2013), pp. 106-8.

[29] Phil McCombs, „Remembering Thomas”, Citat în: Washington Post, 3 februarie 1995. Disponibil pe Internet la: http://www.priestsforlife.org/postabortionrememberingthomas.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *