Capitole

CAPITOLUL VI

„Te voi iubi și mâine dimineaţă”

 

După cum ne-a dezvăluit această incursiune în istoria umanității, bărbații au obiceiul de a folosi femeile pentru propria plăcere sexuală. Fie prin legarea picioarelor, prin haremuri sau prostituție, fie prin relaxarea legilor de obținere a divorțului (pentru a „achiziționa” o nouă soție), fie prin pornografie, de-a lungul istoriei, bărbații din diverse culturi și-au folosit puterea, banii și influența pentru a-și satisface impulsurile sexuale în afara unor relații sau a unui mediu care să fie deopotrivă benefice și pentru femei.

În mod evident, sarcina este rezultatul natural și normal al relațiilor sexuale, indiferent cine a profitat mai mult de relațiile respective.

De-a lungul întregii istorii a Americii, sarcinile nedorite au fost abordate în diverse maniere. Una din ele era reprezentată de nunțile ad-hoc, când tatăl și mama copilului se grăbeau să se căsătorească, pentru a evita ceea ce pe vremuri era considerat o rușine, și anume o sarcină neintenționată.

O altă opțiune era trimiterea mamei în altă parte pentru câteva luni. Femeia dispărea pentru o vreme, sub pretextul că își vizitează o rudă, merge la internat sau ceva similar. După ce năștea, se întorcea acasă. Jena publică încă mai exista, dar măcar femeia nu trebuia să suporte disprețul public cât timp era gravidă.

Înainte de 1973 mai era și opțiunea avortului ilegal.

 

A doua revoluţie americană

Când a izbucnit revoluția sexuală din anii [196]0, iar căsătoria tradițională a început să se erodeze, bărbații au depășit limitele controlului sexual. Abstinența înainte de căsătorie a început să devină glumă publică, iar ideea de coabitare și divorțul pe motive neîntemeiate au început să fie acceptate de opinia publică

În timp ce revoluția sexuală este asociată în mod normal cu anii ’60, începutul ei poate fi identificat în 1948, când cercetătorul Alfred Kinsey de la Universitatea Indiana, a publicat studiul Sexual Behavior in the Human Male (Comportamentul sexual al masculului uman), cu finanțare de la Fundația Rockefeller. Raportul, care a devenit ulterior bestseller, își propunea să demonstreze că aproape toți bărbații americani erau aventurieri sexuali care încălcau în mod obișnuit granițele mariajului. Beneficiind de o publicitate masivă și prezentată ca sobru verdict științific, cercetarea lui Kinsey pretindea că 85% din bărbați întrețineau relații sexuale înainte de căsătorie și 70% apelau la prostituate. Raportul mai spunea că între 30 și 45% din bărbații însurați aveau aventuri extraconjugale, iar 10 până la 37% din bărbați se implicau în aventuri homosexuale [181].

Kinsey este creditat drept „părintele revoluției sexuale” pentru această lucrare, dar cercetările sale au fost în realitate pseudoștiințifice. Pe lângă faptul că era un psihopat sexual care căuta satisfacția în cele mai stranii moduri (inclusiv, la un moment dat, prin autocircumcizie cu un briceag [182]), rezultatele sale științifice nu erau demne de încredere. Dr. Judith Reisman a dezvăluit că echipa lui „și-a bazat concluziile referitoare la bărbații normali studiind un eșantion format aproximativ în proporție de 86% din bărbați cu comportament sexual aberant: [200] de psihopați sexuali, 1.400 de autori ai unor infracțiuni de natură sexuală, câteva sute de pușcăriași, câteva sute de prostituați și câteva sute de homosexuali cu comportament promiscuu”[183].

Kinsey l-a inspirat și pe editorul Playboy, Hugh Hefner, faimosul apologet al căutării de satisfacție sexuală fără limite. În 1953, Hefner a înființat revista Playboy, considerându-se „pamfletarul lui (Kinsey), care aducea vestea eliberării sexuale printr-o revistă lunară” [184]. Prin Fundația Playboy, creată în 1965, Hefner promova legalizarea avortului. „Ne-am luptat pentru dreptul la controlul nașterilor, schimbarea legilor avortului, ne-am luptat în anumite cazuri pentru a le oferi femeilor dreptul de a alege”, a spus Hefner [185].

Revista lui s-a declarat în favoarea legalizării avortului în 1965, iar în 1967 încuraja cititorii să le telefoneze legiuitorilor din statele care luau în considerare o posibilă relaxare a legilor avortului în vigoare la momentul respectiv. Revista relata evoluția luptei pentru liberalizarea avortului, făcea publicitate pentru servicii de avort, cu numere de telefon, prețuri și alte informații [186].

Femeile, pretinde Hefner, au fost „principalele beneficiare ale revoluției sexuale”. Realizarea cea mai mare a revoluției a fost, spunea el, că „le-a oferit ambelor sexe libertate nu numai în dormitor, ci și oriunde altundeva” [187].

Divorțul din motiv de nepotrivire de caracter a fost alt pretins beneficiu al revoluției sexuale, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Guvernatorul californian Ronald Reagan a semnat prima astfel de lege din SUA în 1969, iar restul statelor americane i-au urmat exemplul în următorii 15 ani. Legea divorțului pe motiv de nepotrivire de caracter îi permite unuia dintre soți să părăsească mariajul fără nicio dovadă de adulter sau abandon, ci pur și simplu pretinzând nemulțumiri vagi precum „cruzimea mintală” sau „incompatibilitatea”.

Rezultatele au fost dezastruoase. Rata divorțurilor la mia de femei căsătorite din SUA a devenit mai mult decât dublă din 1960 și până în 1980, sărind de la 8,9‰ la 22,6‰ [188], pe măsură ce aceste legi erau adoptate în toată țara. Stephen Baskerville, specialist în științe politice, spune că simplificarea divorțului este „cea mai directă amenințare la adresa familiei” și trebuie rezolvată dacă „vrem să supraviețuiască civilizația”[189].

Blindați cu „descoperirile” lui Kinsey, inflamați de filozofia Playboy și dotați cu o cale simplă de rezolvare prin liberalizarea avortului, bărbații din cea mai recentă generație au căutat satisfacția sexuală într-un total și nesăbuit abandon. Cuvântul „nesăbuit” nu e deloc folosit în mod nejustificat:

 

  • numărul cuplurilor care trăiau în afara căsătoriei era în 2010 de 17 ori mai mare decât în 1960 [190]
  • aproape 22% din bărbații cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani au avut cel puțin 15 partenere de sex [191]
  • rata de copii ilegitimi este acum de aproape 41% [192]
  • anual, se înregistrează 20 de milioane de noi infecții cu transmitere sexuală (ITS) [193]

 

Desigur, și femeile și-au dat concursul din plin la această situație. Dar, în conformitate cu agenda socială legată de avort, cei care au orchestrat mișcarea și au condus atacul au fost bărbații.

„Problema” cu libertatea sexuală în afara căsătoriei este sarcina. În cadrul căsătoriei, graviditatea este în general acceptată și dorită. În afara mariajului, însă, sarcina este adesea consecința nedorită a libertății sexuale și astfel reprezintă un pericol la adresa libertății înseși.

Și ce fac bărbații când libertatea lor sexuală produce o sarcină? Acea sarcină, care în condiții normale rezultă într-o naștere de copil, aduce cu sine o serie întreagă de responsabilități și angajamente. După cum știe orice părinte, un copil aduce schimbări enorme într-o familie, precum și numeroase obligații, care nu existau înainte de sarcină.

 

Doar o teorie, nu vă supăraţi

Să vă propun o teorie. Ce-ar fi dacă sarcina ar putea fi curmată, pentru ca să păstrăm libertatea sexuală? Și ce-ar fi dacă bărbații nu ar avea nicio responsabilitate, atât pentru sarcină, cât și pentru terminarea acesteia? Și, în cel mai bun scenariu, ce-ar fi ca femeile să se și bucure că își asumă singure responsabilitatea sarcinii sau a terminării ei, fără a le mai da bărbaților niciun credit, niciun drept, niciun prilej de exprimare în această privință?

Avortul este permisul de liberă trecere pentru bărbații agresivi din punct de vedere sexual. Ei pot continua să întrețină relații sexuale cu mai multe femei, să refuze să-și asume un angajament față de vreuna prin căsătorie și să divorțeze fără temei serios când nu mai sunt satisfăcuți din punct de vedere sexual sau emoțional. Dacă între timp vreo femeie rămâne gravidă, bărbatul evită orice responsabilitate față de ea și de propriul lui copil. Poate că va plăti câteva sute de dolari pentru avort. Sau poate că nu.

Doar o teorie? Bărbații nu ar fi atât de grosolani, atât de manipulatori și de egoiști încât să se folosească de avort doar pentru a-și satisface apetitul sexual. Nu s-ar debarasa atât de ușor de partenerele lor, lăsându-le să se descurce cu sarcina sau cu efectul devastator al unui avort. Cu siguranță nu și-ar abandona partenera doar pentru că relația lor sexuală s-a concretizat printr-o sarcină.

Aceasta e calea prin care este promovat rolul femeii în societate? În mod ironic, numeroși academicieni și sociologi recunosc fără rețineri că avortul este legat exclusiv de sex. Și mărturisesc cu candoare că în realitate avortul le oferă bărbaților libertatea de a face ce vor fără teamă de consecințe.

Catharine MacKinnon, o influentă feministă de formație juridică, scrie: „Avortul nu eliberează femeile, ci eliberează agresiunea liberă a bărbaților. Disponibilitatea avortului le-a răpit femeilor și ultimul pretext pe care îl mai aveau – în afară de clasica durere de cap – pentru a nu face sex” [194].

De aceea, scrie ea, Fundația Playboy „a sprijinit de la bun început dreptul la avort”, alături de altă cauză faimoasă, cea a „opoziției la cenzură”. Altă scriitoare feministă, Andrea Dworkin, o spune și mai pe șleau: „Miza era să te poți culca la liber cu oricine” [195]. La fel spunea și un suporter al avortului la o conferință ONU: „Hai să nu ne mai prostim! Vorbim aici de dreptul de a ne f*** cu cine vrem, cum vrem și când vrem” [196].

Feminista Dorchen Leidholdt vede cam la fel lucrurile, dar se exprimă mult mai elegant:

 

„Bărbații libertini sprijină accesul la avort al femeilor nu pentru că vor ca ele să-și poată controla propriul corp, ci pentru că știu că accesul nerestricționat la astfel de servicii le face mai disponibile pentru relații sexuale cu bărbații” [197].

 

Cel mai uimitor în legătură cu aceasta este că, în ciuda retoricii feministe despre dreptul la emancipare, avortul le rănește profund pe femei și le oferă bărbaților permisiunea de a le exploata. Unele feministe înțeleg asta.

În ultimii ani, câteva au recunoscut nedreptatea crasă de a-i cere unei femei să-și avorteze copilul pentru a putea participa pe deplin la viața socială. De exemplu, feminista neozeelandeză Daphne de Jong spune: „Dacă femeile trebuie să treacă printr-un avort pentru a-și păstra stilul de viață sau cariera, statutul economic sau social, înseamnă că se supun unui sistem creat și condus de bărbați pentru propriul lor confort” [198].

Dovezi despre această agendă sexuală vin dintr-o sursă involuntară, Centrul pentru Drepturile Reproducerii (Center for Repro-ductive Rights), care a făcut un videoclip pentru a celebra patru decenii de la decizia în cazul Roe vs. Wade. A ieșit o improvizație autoparodică care expunea adevărul din spatele mișcării pentru liberalizarea avortului. Filmulețul prezintă un actor afroamerican îmbrăcat în costum, cu un pahar de băutură și un trandafir pe masa din fața lui. Chicotește, aruncă priviri lascive și zice, vorbind, parcă despre decizia respectivă în cazul Roe: „La mulți ani, iubito! Arăți bine la 40”, iar vocea i se pierde într-o serie de oftaturi și suspine similare celor de satisfacție.

Acest film explicit demonstrează încă o dată că, cel puţin în America, apetitul sexual masculin este principalul vector al mișcării pentru „dreptul la avort”.

Aceste exemple și citate nu sunt preluate de la apărători ai familiei și ai dreptului la viață din SUA. Cu excepția lui Daphne de Jong, ele provin de la apărători ai avortului, feministe și de la una din cele mai zgomotoase organizații de promovare a avortului. În spatele campaniilor de marketing care promovează „dreptul la alegere”, „drepturile reproductive” și „emanciparea femeilor” se ascunde adevărata motivație socială a avortului: libertatea bărbaților de a se culca cu cine vor fără consecințe legale sau sociale pentru ei – principalul vector social al avortului de-a lungul secolelor.

În [187]1, dr. John Cowan enumera „imoralitatea bărbaților și sclavia femeilor” printre cauzele „monstruoasei crime… de avortare a copiilor nenăscuți” [199].

Un alt medic din secolul al XIX-lea rezuma foarte bine rolul bărbaților libertini în această chestiune. Recunoscând că avortul era o formă de oprimare a femeii, dr. John Trader argumenta că inițiativa și responsabilitatea avortului atârnau exclusiv pe umerii bărbatului: „Nu spunem – și nici nu am vrea să vă facem să credeți asta, nici măcar pentru o clipă – că răspunderea pentru vină cade asupra femeii. Nici pe departe. În majoritatea cazurilor, e mai degrabă adevărat că se păcătuiește împotriva lor decât că ele însele comit un mare păcat” [200].

După cum arătam și mai înainte, și feminista Susan B. Anthony a scris:

 

„Deplâng odioasa crimă a pruncuciderii… indiferent de motivul ei – fie că o face din dragoste, fie din dorința de a feri de suferință o făptură inocentă încă nenăscută, femeia e teribil de vinovată pentru fapta pe care o comite… Dar, vai! De trei ori mai vinovat este cel care a împins-o la disperare, făcând-o să apeleze la crimă!” [201]

 

NOTE

 

[181] This summary of Kinsey’s research is taken from David Kupelian, The Marketing of Evil (Nashville: Cumberland House Publishing, [200]5), p. 133.

[182] Caleb Crain, „Alfred Kinsey: Liberator or Pervert?” NewYorkTimes.com, 3 octombrie [200]4 http://www.nytimes.com/[200]4/10/03/movies/03crai.html?pagewanted=print&position=&_r=0

[183] Judith A. Reisman, „Crafting Bi/Homosexual Youth”, Regent University Law Review, vol. 14:283, p. 313. http://www.drjudithreisman.com/archives/regent.pdf

[184] Christopher Turner, „Hugh Hefner in six volumes”, The Guardian, 16 iulie [201]0. http://www.guardian.co.uk/books/[201]0/jul/17/hugh-hefner-playboybiography

[185] Hollie McKay, „Hugh Hefner: Obama Should ‘Get Out of the Wars,’ FDR Was Best President”, FoxNews.com, 2 august [201]0. www.foxnews.com/entertainment/[201]0/08/02/hugh-hefner-obama-wars-fdr-bestpresident/#ixzz2LGca0glK

[186] Carrie A. Pitzulo, Bachelors and Bunnies: „Playboy” Magazine and Modern Heterosexuality, [195]3–[197]3 (Chicago: University of Chicago Press, [201]1), pp. 225-30.

[187] Ibid.

[188] „Social Indicators of Marital health and Well-Being: trends of the Past Five Decades”, National Marriage Project, University of Virginia, Figure 5. http://www.stateofourunions.org/[201]1/social_indicators.php#divorce

[189] Albert Mohler, „No-Fault Divorce–The End of Marriage?” AlbertMohler.com, 7 martie [200]5. http://www.albertmohler.com/[200]5/03/07/no-faultdivorce-the-end-of-marriage-4/

[190] Social Indicators of Marital health and Well-Being: trends of the Past Five Decades”, National Marriage Project, University of Virginia, Figure 8. http://www.stateofourunions.org/[201]1/social_indicators.php#cohabitation

[191] „Number of sexual partners in lifetime”, National Survey of Family Growth, Centers for Disease Control, http://www.cdc.gov/nchs/nsfg/abc_list_n.htm#numberlifetime

[192] „Unmarried Childbearing”, Fastats, Centers for Disease Control. http://www.cdc.gov/nchs/fastats/unmarry.htm

[193] CDC Fact Sheet, „Incidence, Prevalence, and Cost of Sexually Transmitted Infections in the United States”, Centers for Disease Control. http://www.cdc.gov/std/stats/STI-Estimates-Fact-Sheet-Feb-[201]3.pdf

[194] Catharine A. MacKinnon, Feminism Unmodified: Discourses on Life and Law (President and Fellows of Harvard College, [198]7), p. 99.

[195] Ibid.

[196] George Weigel, „The Libertine Police State”, NationalReview.com, 13 februarie [201]2. http://www.nationalreview.com/articles/290842/libertinepolice-state-george-weigel

[197] Dorchen Leidholdt, introduction, The Sexual Liberals and the Attack on Feminism (Pergamon Press, [199]0), p. XV, nota 8. Citat în: Rene Denfeld, The New Victorians: A Young Woman’s Challenge to the Old Feminist Order

[198] Mehdi Hasan, „Being pro-life doesn’t make me any less of a lefty”, NewStatesman.com, 11 octombrie [201]2. http://www.newstatesman.com/lifestyle/lifestyle/[201]2/10/being-pro-life-doesnt-make-me-any-less-lefty

[199] Dr. John Cowan, The Science of a New Life (New York: Cowan and Company, [187]1), p. 275. Citat în: Olasky, Abortion Rites, p. 43.

[200] John W. Trader, M.D., „Criminal Abortion”, paper read before the Central Missouri Medical Association, Sedalia, MO, 6 octombrie [187]4, Toner Collection, Library of Congress. Citat în: Olasky, Abortion Rites, p. 43.

[201] Susan B. Anthony. The Revolution, 8 iulie [[186]]9.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *