Capitole

Introducere

„Titlul cărţii tale nu are logică”

 

Avortul, ultima exploatare a femeilor

 

E ridicol titlul, nu?

Avortul nu exploatează femeia, o emancipează. Avortul este dreptul legiferat al femeii de a face orice vrea cu propriul corp. Avortul a eliberat femeile din cătușele dominației bărbatului și din sclavia biologică. Este un pas înainte spre egalitatea femeilor cu bărbații și a ridicat valoarea și rolul femeilor în societate.

Avortul este o alegere, iar alegerea înseamnă putere.

 

Bărbații l-au impus. Bărbații domină prin el. Bărbații îl pot combate.

 

Ce mai e și asta cu bărbații? Cum domină bărbaţii prin el? E nebunie curată. De ce l-ar promova bărbații? Nici măcar nu beneficiază de dreptul legal de a influența decizia femeii de a avorta sau nu. Societatea nici măcar nu le permite să vorbească despre asta.

Ni se spune că avortul nu are nimic de a face cu bărbații. Și că e un uriaș pas înainte în ceea ce privește drepturile femeii.

Există trei argumente foarte bune în acest sens:

  1. Avortul este legal în SUA, iar legea le împuternicește doar pe femei. Decizia istorică dată în 1973 de Curtea Supremă a SUA în cazul Roe vs. Wade le-a răpit bărbaților orice drept de a decide cu privire la protejarea sau curmarea vieții unui copil aflat în pântecele mamei. Judecătorii au decis că dreptul la avort depinde exclusiv de decizia femeii. Au găsit că acest drept se baza pe al Paisprezecelea Amendament sau pe al Nouălea Amendament al Constituţiei SUA [1]. Dar nu a găsit nicio autorizare legală care să-i permită tatălui să-și spună cuvântul legat de soarta propriei progenituri.

În două cazuri de avort ulterioare, Curtea a exclus o lege care cerea consimțământul soțului pentru avortul soției și o alta care cerea ca el să fie notificat când soția era pe drum spre clinica de avort. În legătură cu acest ultim caz, Curtea s-a pronunțat astfel: „Nu se poate pretinde că interesul tatălui cu privire la bunăstarea fătului are aceeaşi valoare ca protejarea libertății mamei” [2]. Din punctul de vedere al Curții Supreme, bărbații nu au niciun fel de drept în legătură cu vlăstarele lor. Așa-numitul drept la intimitate, spune Curtea în argumentarea deciziei în cazul Roe, „este suficient de larg pentru a cuprinde decizia unei femei de a termina sau nu propria sarcină” [3] – dar se pare că și pentru a cuprinde interzicerea oricărui drept al tatălui cu privire la aceasta.

  1. Avortul este o procedură chirurgicală care, din motive evidente, implică exclusiv corpul femeii. Deoarece femeile sunt dotate optim pentru a hrăni şi adăposti în condiții propice vieții ființa umană în curs de dezvoltare intrauterină, orice schimbări aduse acestui proces trebuie să aibă loc în interiorul corpului femeii. Avortul este o operație chirurgicală care nu poate fi aplicată bărbaților. De aceea, bărbații nu ar trebui să poată „dicta” dacă aceasta poate să fie sau să nu aplicată unei femei.
  2. În America zilelor noastre, 40% din nașteri sunt în afara căsătoriei [4]. Din moment ce 24% din mame își cresc copiii în absența unui tată [5], femeile sunt tot mai responsabile pentru copil nu doar pe parcursul sarcinii, ci și după ce acesta s-a născut.

Adesea vorbim despre avort în termeni biologici, restrângând conversația la viața din pântece. Dar implicațiile creșterii copilului după naștere fac foarte mult parte din decizia de a avorta.

Dacă tatăl copilului a abandonat-o pe mama gravidă, aceasta rămâne într-o situație foarte dificilă. Ea se confruntă nu numai cu stresul emoțional și fizic al purtării copilului până la naștere, ci și cu anticiparea schimbărilor drastice de stil de viață, cheltuieli și statut social survenite după naștere.

Impactul asupra stilului de viață și starea financiară sunt principalele motive pentru care femeile aleg să avorteze în zilele noastre. Un studiu realizat în 2004 de cercetătorii de la Institutul Guttmacher, o organizație pro-avort, pe un eșantion de 1.209 femei le-a cerut acestora să spună de ce fac avort.

Cel mai frecvent motiv menţionat a fost: „un copil mi-ar schimba dramatic viața” (74%) și „nu-mi pot permite un copil acum” (73%) [6].

Din moment ce tot mai mulți bărbați lasă femeile gravide și fără niciun ajutor financiar, emoțional sau concret, decizia de a avorta cade pe umerii sexului responsabil pentru întregul proces de creștere a copilului. Scriitoarea Kathleen McDonnell rezumă aceasta foarte bine: „Femeile sunt cele care poartă copilul. Femeile sunt încă în mare parte cele responsabile de îngrijirea și creșterea copilului. Corpul și viața noastră sunt în joc, așa că și decizia trebuie să fie tot a noastră” [7].

Într-un editorial scris ca răspuns la o petiţie în favoarea copiilor nenăscuți trimisă de nişte băieți de liceu, Connie Schultz, de la publicația Cleveland Plain Dealer, s-a exprimat diferit: „Cum își imaginează acești băieți că pântecele unei femei este treaba lor? Cum își imaginează asta bărbații, în general?” [8]

Într-adevăr, cum poate fi avortul altceva decât o decizie aflată în puterea femeilor? Din moment ce legea sprijină dreptul femeii de a alege, din moment ce biologia permite aplicarea procedurii de avort numai asupra femeii, iar femeile sunt într-o măsură tot mai mare responsabile de creșterea copiilor, fiind abandonate de bărbați, de ce ar trebui bărbații să aibă ceva de spus?

Pentru mulți bărbați e tocmai bine că nu au dreptul de a spune ceva. Scopul lor de a se folosi de femei pentru propriile plăceri egoiste a fost pecetluit. Acum se bucură de o nouă libertate, de o nouă emancipare, tocmai datorită „dreptului de a alege al femeii”.

Acest scop are prea puțin de a face cu emanciparea femeii. De fapt, neîncetata promovare a avortului de către bărbați exploatează femeia în cel mai personal, mai incapacitant şi mai lipsit de respect mod cu putinţă. Este un nou instrument de persecutare și degradare a femeilor, care le îndepărtează și mai mult de dezideratul egalității între sexe. Şi prin care bărbații afectează enorm bunăstarea fizică și psihică a milioane de femei și a familiilor acestora.

Astfel, noi, bărbații, ne putem permite să fugim de responsabilitate fără a da socoteală nimănui. Putem aduce în apărarea noastră aceeași scuză pasivă pe care am luat-o în brațe de milenii: „E vina ei. Responsabilitatea ei. Nu a mea!”

Atunci cum se face că avortul este promovat în cultura noastră ca o alegere a femeii? E corpul ei. E viața ei. Dacă bărbații sunt vinovați pentru avort, de ce doar femeile își asumă întreaga responsabilitate pentru alegerea pe care o fac și consecințele acesteia?

Răspunsul este simplu: exact asta îi avantajează pe bărbații pro-avort, cărora promovarea unei astfel de viziuni le convine.

Primele feministe se opuneau cu patimă avortului, înțelegând că această practică exploata femeile și le făcea rău.

De fapt, titlul acestei cărți, Ultima exploatare a femeilor, nici măcar nu îmi aparține. L-a inventat, pentru a descrie avortul și impactul lui asupra femeii, Alice Paul, autoarea primului Amendament pentru Egalitate în Drepturi din America. Alice Paul era feministă.

Dar iată că timpul, banii şi campaniile eficiente de marketing și comunicare au schimbat gândirea oamenilor.

Și, în timp ce bărbații își îndeplinesc propriile scopuri sociale și personale, femeile care le cad victimă își celebrează propria exploatare, numind-o un drept. Cultura noastră a înghițit o minciună, iar acum milioane de femei se bucură de propria degradare.

Femeile nu sunt singurele victime ale avortului. Azi multe mii de bărbați își plâng copiii pierduți pe care legea nu le-a permis să și-i apere. Nenumărați alți membri ai familiei, de ambe sexe, sunt şi ei profund afectați de avort.

Și, desigur, mai sunt 55 de milioane de ființe umane de ambe sexe care și-au pierdut viața în urma avortului – acestea sunt cele mai nevinovate dintre victime.

Dacă sunteți femei și regretați că ați făcut avort, e important să știți că nimeni nu vă disprețuiește și nici nu vă judecă. Dacă nu aţi găsit încă milă, compasiune și har, sunt sigur, totuşi, că o veţi face.

Dacă sunteți bărbați și aveți regrete după avortul unui copil, să știți că mi-am petrecut ceva vreme cu bărbații aflați în această situație și care acum sunt răniți profund. Mulți sunteți autorii morali ai faptei, prin presiunea transmisă, prin pasivitate sau pur și simplu prin faptul că v-aţi deschis portofelul în acest scop. Unii dintre voi se poate să-și fi dorit cu disperare copilul, dar legea nu le dădea niciun drept. Indiferent de situație, ați pierdut enorm. Există speranță și vindecare și pentru voi, sper să le găsiți.

Dacă sunteți femei și nu regretați decizia de a fi făcut cândva avort, ba chiar vă pronunțați în favoarea dreptului la avort, să știți că nu vă disprețuiesc și nici nu vă judec. Avortul este legal, iar voi v-ați exercitat dreptul conform legii. Vă îndemn, totuși, să vă confruntați cu realitatea efectelor ulterioare ale avortului și cu impactul oribil al acestuia asupra societății și femeii în general. Și vreau să vă provoc la o dezbatere, argumentând împotriva ideii că avortul e un pas înainte spre egalitatea dintre sexe. Nu e deloc așa. Sunteți manipulate într-un mod teribil de nedrept și de incorect.

Dacă sunteți bărbați și vă pronunțați în favoarea avortului – indiferent că ați fost implicaţi sau nu într-unul –, vă provoc să citiți această carte și să cântăriți datele pe care vi le prezint. Sper ca măcar să vă asumați responsabilitatea cu privire la rolul vostru și să recunoașteți impactul degradant pe care această practică o are asupra femeilor, bărbaților, familiei și societății. Faptul că promovați în mod activ sau pasiv avortul distruge tot ceea ce conferă măreție unei țări democratice. Nu este o opinie. Este un fapt.

Iar bărbaților care pretind că sprijină viața și adevărata egalitate între sexe le spun următoarele: nu se va pune capăt avortului până nu faceți ceva. Ca unul care am stat şi eu pe tușă ani de zile, fără a face nimic pentru a proteja femeile și copiii nenăscuți, vă îndemn să citiți cartea și să acționați. În ultimul capitol, vă ofer și câteva recomandări constructive cu privire la ceea ce puteți face.

Din moment ce bărbații sunt cei care au impus avortul, această practică ar dispărea de la sine dacă bărbații şi-ar uni eforturile cu ale femeilor într-o cooperare pe picior de egalitate pentru a curma atâta moarte și suferință din societate.

Dacă vrei să afirmi viața, nu sta cu mâinile în sân. Când nu faci nimic, ești irelevant. Și nu vrei să fii așa.

 

Lucruri ce ţin de bucătăria cărţii

Nu folosesc termenul „pro-alegere” (pro-choice) aici decât în citate. Folosesc termenul „pro-avort” sau „apărător al avortului”. Nu că aș vrea să-i supăr pe cei care favorizează avortul, dar termenul este inexact și induce în eroare.

Există o convingere larg răspândită că poți fi pro-alegere și fără să fii pro-avort. Asta ar însemna că sprijini dreptul de a alege avortul, dar în general îţi dorești ca acesta să nu se întâmple.

„Pro-alegere” înseamnă că te pronunți în favoarea opțiunilor, a alegerii. Iar a fi pro-avort înseamnă să te pronunți în favoarea legalizării și practicării avortului.

Eu sunt cât de pro-alegere se poate. Sunt pentru posibilitatea femeilor de a avea nenumărate opțiuni: unde să meargă la facultate, ce carieră să-și aleagă, cu cine să voteze, dacă vor sau nu să conducă afaceri, să facă ce vor în timpul liber, să intre sau nu în politică etc.

Totuși, nu cred că vreo persoană – fie ea bărbat sau femeie – ar trebui să dispună de opțiunea de a-i lua viața unei ființe umane inocente.

Termenul „pro-alegere” a fost inventat la mijlocul anilor 1970 pentru a evita utilizarea termenului „pro-avort”, sintagma care, „înainte de decizia Roe vs. Wade, îi desemna pe cei care erau în favoarea legalizării (avortului)” [9]. Bernard Nathanson, fost activist pro-avort și membru fondator al organizației americane NARAL (Asociația Națională pentru Respingerea Legilor Avortului), aflată în fruntea eforturilor de  liberalizare a avortului, numea sintagma „pro-alegere” drept „un eufemism de Madison Avenue” [10], adică al firmelor specializate în publicitate.

Scopul eforturilor depuse de activiștii pentru avort era „să reinventeze vocabularul pe care americanii îl foloseau când vorbeau despre avort”, după cum explică Cynthia Gorney, istoric al avortului [11]1. Noul limbaj disloca atenția dinspre avortul ca procedură și pierdere a unei vieți spre conceptul de drept al femeii.

Dar a fi în favoarea opțiunii de a curma o viață înseamnă să fii în favoarea actului în sine de a o curma. Se poate argumenta că a avea opțiunea de a avorta nu e totuna cu avortul în sine.

Dar faptul că permiți să se facă ceva înseamnă că ești de acord cu acel lucru, deci sprijini fiecare din respectivele acţiuni.

Opusul sintagmei „pro-viaţă” nu este „pro-alegere”, ci „pro-avort”.

Mi-am propus ca prin această carte să scot la lumină transformarea femeii în victimă, arătând că, în America, la fel ca în alte părți ale lumii, are loc un atac împotriva femeii. Chiar dacă mă pronunț în favoarea vieții și deci împotriva avortului, sunt și un apărător al drepturilor egale între femei și bărbați. Acesta este punctul de convergență al cărții.

Renunţarea la practica avortului nu ar însemna un beneficiu doar pentru milioanele de copii pe care îi ucidem anual. Ar fi și un uriaș pas înainte pentru femei spre o adevărată egalitate în drepturi cu bărbaţii. Și, dacă bărbații ar putea fi convinși, curmarea acestei practici ar fi un pas înainte în asumarea rolurilor care li se potrivesc, de parteneri altruiști, care slujesc alături de femei pentru binele comun.

 

Brian Fisher

 

NOTE

 

[1] Roe v. Wade, 410 U.S. 113. http://www.law.cornell.edu/supct/html/historics/USSC_CR_0410_0113_ZO.html

[2] Planned Parenthood of Southeastern Pa. v. Casey (91-744), 505 U.S.833 (1992)

[3] Roe v. Wade, 410 U.S.

[4] „Unmarried Childbearing”, FastStats, Centers for Disease Control. http://www.cdc.gov/nchs/fastats/unmarry.htm

[5] Mark Mather, „U.S. Children in Single Mother Families”, Population Reference Bureau, mai 2010.

[6] Lawrence B. Finer, Lori F. Frohwirth, Lindsay A. Dauphinee, Susheela Singh and Ann M. Moore, „Reasons U.S. Women Have Abortions: Quantitative and Qualitative Perspectives”, Perspectives on Sexual and Reproductive Health, 2005, 37(3), p. 113. https://www.guttmacher.org/pubs/journals/3711005.pdf

[7] Kathleen McDonnell, Not An Easy Choice: Re-Examining Abortion (Toronto: Second Story Press, 2003), p. 59.

[8] Connie Schultz, „Sorry, boys, but abortion is a women’s issue”, Citat în: Cleveland Plain Dealer, 21 ianuarie 2008. http://blog.cleveland.com/pdworld/2008/01/sorry_boys_but_abortion_is_a_w.html

[9] Cynthia Gorney, Articles of Faith: A Frontline History of the Abortion Wars (New York: Simon and Schuster, 2000), 401.

[10] Bernard Nathanson, Richard N. Ostling, Aborting America (Garden City, New York: Doubleday, 1979), p. 171.

[11] Gorney, Articles of Faith, 401.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *